"Numai durerea m-a determinat sa descopar poezia. Dupa atâtea esecuri, simteam nevoia sa plâng, ori nu poti plânge mai bine decât numai prin poezie. Prin poezie plânsul se transforma în cântec..."
Poetul Nicolae Caratana

Pod peste legenda.

Limba inorog


  • Nu ma învinuiti, va rog,
    Ca v-am vorbit în limba inorog.
    Sper a nu dispare ca limba fantasta,
    trebuia cineva sa vorbeasa si-n limba aceasta.

    Cineva dintre noi
    trebuie si printr-însa sa-si cânte nevoi!

    Dupa mine, socot
    si ea face parte din Marele Tot,
    si ea face parte din Marele Mare,
    desi nu i-a dat înca nimeni nascare.

    Nu clevetiti ca sunt ametit
    de limba în care m-am talmacit!

    Prin limba aceasta umblat-am calare.
    De-atâta traire am cazut în coma.
    Eu v-am vorbit-o ca limba-aratare,
    v-am vorbit-o ca limba fantoma.

    Înecat fui într-însa pâna la gât
    si pân' la venirea celei de-a doua vieti,
    De-aceea ma doare atât:
    Nu mi-o pricepeti si nu mi-o-ncapeti!

    Veni-vor altii sa mi-o priceapa:
    E cea mai sanatoasa apa!

Desene


  • Stii tu ce patimi fierb
    în mugetul unui cerb?
    Prinde-l într-un desen,
    e cel mai frumos refren.

    În zborul rotat al unui vultůr
    ce dragoste prinde contur,
    ce iures urmeaza sa aiba loc?
    Prinde-l sapat în piatra, cu foc.

    Numai în piatra daca îl sap
    pot sa încap
    în zbieretul unui tap.

    Desenat cu carbune
    mersul unui taune
    mai multe taine îmi spune.
    Am desenat cu vapaie
    un miel sugând la o oaie.

    Am desenat cu ulei
    un armasar cu ochii scântei
    si pieptul, un spargator de vânt.

    Spune mai mult decât orice cuvânt!

E un singur fel de a muri frumos


  • Sa nu încercam, ti-am spus
    sa-ntelegem întelegerea.
    Ea ne-mpiedica trecerea,
    nu ne duce nici sus, nici jos.

    E un singur fel de a muri frumos:

    Sa mori rastignit
    sub un cer ce suspenda,
    dar nu pe cruce, pe-un mit,
    îngropat, nu în pamânt, în legenda.

Nevoie de suferinta


  • Ce crâncena-i nevoia de suferinta
    si cât de crunta!
    Grea ca nevoia de biruinta,
    grea ca nevoia de nunta!

    Ce crâncena-i prin vrerile ei desarte
    nevoia de glorie!
    Grea ca frica de moarte,
    si ca un crez respins de istorie!

Cineva o s-o descifreze


  • Sarbatoarea ce am lucrat-o ieri,
    astept sa mi-o ceri,
    astept sa mi-o prazi
    ca hram pentru ziua de azi.

    Astept sa mi-o furi
    si-apoi sa îi legi
    partea-i ce n-o poti s-o-nduri,
    partea-i ce n-o întelegi.

    Tot ce n-ai sa descoperi,
    tot ce n-ai sa patrunzi,
    tot mai mult s-o acoperi,
    tot mai mult s-o ascunzi.

    E bine s-o lasi sa doarma,
    Altfel, timpul o darma.

    Când veni-vor vremuri viteze
    cineva o s-o descifreze.

Iacov luptând cu îngerul


  • Vai ce frica mi-a fost
    în clipa când mi s-a spus
    ca-ntru cinstirea semintiei mele
    se vor mai naste stele,
    se vor mai naste îngeri,
    se vor mai naste draci,
    când Domnul mi-a spus: îmi placi,
    fiindca nu-ti este frica sa sângeri.

    Dormi cu capul pe acest pietroi,
    ai sa visezi ca te lupti cu-n strigoi,
    ca te lupti cu-o chemare,
    ca te lupti cu-o-ntrebare.

    Si, toata noaptea m-am luptat
    si m-am batut pân' la aman,
    cu mine însumi ca barbat,
    cu mine însumi ca dusman.

    Si-asa de frica mi-a mai fost,
    simtindu-ma strain, straine,
    ca nu-mi gasisem adapost
    decât în ranile din mine.

Mi-ar placea


  • Mi-ar placea sa fiu aruncat într-o groapa cu lei
    macar pentru o singura ora.

    Spiritul meu, aurora,
    alteori, fum de tamâie,
    i-ar face sa ma mângâie.

    Numai atunci când esti aruncat
    într-o groapa cu lei fiorosi de nespus,
    de-i poti stapâni, privindu-i de sus,
    devii tu însuti cu adevarat.

    Cata sa fii si poet, îti mai spun!
    Capeti ceva de nebun.
    Macar o clipa sa simti ca din tine
    emana radiatii divine.

Predica


  • Fericiti cei ce cauta
    si reusesc sa culeaga
    o cât de neînsemnata lauda
    sau o speranta oricât de beteaga.

    Nu profanati sperantele cu îndoieli desarte
    Speranta sublima e cea cu-mpliniri dupa moarte!
    Tocmai prin împlinirea-i postuma
    ea e speranta muma!

    Oricine poate fi butucul vitei de vie,
    oricine poate rodi feteasca!
    Lasati poetii sa scrie:
    Cel ce are un cuvânt de vorbit, sa-l vorbeasca!

    Oricine poate fi apa grea!
    Lasati vitejii sa fie viteji!
    Cel ce are batalii de dat, sa le dea!

Festin


  • Nu voi înceta sa cer
    un pahar umplut cu cer!
    Catre zori, când cade roua,
    un pahar cu vlaga noua;
    dupa-amiaza, spre chindie,
    un pahar cu bucurie.

    Mie-mi trebuie pahare
    pline vârf pentru festin,
    când umplute cu racoare,
    când cu lipsa de suspin.

    Vreau sa te-ametesc usor,
    dupa ce m-am fost deschis
    cu-un pahar umplut cu dor,
    cu-un pahar umplut cu vis.

    Când prea rece, când fierbinte,
    dupa timp, dupa tinuturi,
    umplut bine cu cuvinte,
    umplut bine cu saruturi.

Cântecul de vindeca de toate


  • Nici leul, nici lupul,
    neputând sa-mi sfâsie trupul,
    nici credinta,
    nici cutezanta,
    cuget:
    Nimic nu-i mai de pret ca fiinta
    si mai de pret ca speranta.

    Când vreo salbaticiune
    încearca sa îsi sugrume
    vreo stare de spirit în forma de rune,
    înca minora la vârsta si nume,
    salveaza-o de la omor,
    învaluind-o în cântec si în fior.

    Frate,
    cântecul te apara de toate,
    chiar de te musca, te frige, te spinteca,
    tot el este cel ce te vindeca!

Numai cel ce se crede samânta-n pamânt


  • Desigur, în pântecul iepei mânzul necheaza
    Simte si el ca-i amiaza,
    dar tu nu-l auzi, nu poti ...
    Îti trebuie ceva de hot
    si ceva de haiduc
    sa prazi zborul pasarilor ce se duc.

    Numai cel coplesit de o noapte sumbra
    poate talmaci ce vorbeste o umbra.
    Numai cel ce se crede samânta-n pamânt,
    samânta care-ncepe sa fiarba,
    poate citi nerostitul cuvânt
    care tâsneste sub forma de iarba.

Întrebarea ce-si pune si ea întrebare


  • Oare moartea stie ce-i moartea?
    Îsi da seama ca prea e barbara?
    stie ca-ntruna ne rugam sa moara?

    Oare viata stie ca e viata?
    Când aproapele devine departe
    îl doare-ndurata schimbare la fata?
    Ce cred distantele despre moarte?

    Prezentul când devine trecut
    simte vreo suferinta?
    Din drumul de el strabatut
    cât este-nfrângere, cât biruinta?

    Nimeni nu-mi poate da dezlegare.
    Este-ntrebarea ce-si pune si ea întrebare!