Dialog cu neantul.
Mai am o moarte de trait
-
Mai am o moarte netraita,
dar cāte morti voi fi trait?
Īn insula nelocuita
sunt golful nedescoperit.
Sunt drumul ce s-a mers pe coate
spre nu stiu ce singuratate.
Popas pe-un tipat, pe alt tipat,
ma oboseste orice sclipat,
doar īntunericul miop
ma face sa ma simt ciclop.
Trage īn mine de pe-un munte,
poate-mi deschizi un ochi īn frunte,
ochiul prin care sper sa vad,
nu īnainte, ci-ndarat.
Lasati-ma, va rog, sa joc!
Vreau sa traiesc īnca un foc,
vreau sa traiesc īnca-o cenusa
prin trupu-acesta numai usa,
unde tot intra si tot ies
hotii de vise si eres.
Tu crezi ca esti menit sa-l sui
-
Oricāt ar prezenta o piedica,
un munte e cea mai frumoasa predica
pe care-ai rosti-o numai privindu-l,
fie ca el se numeste Pindul,
fie Carpati,
un munte e cel mai bun sat,
cea mai cuminte povata
ce ti-o da cineva īn viata.
Un munte e cea mai frumoasa prelegere
O-nteleg si cei fara-ntelegere.
Un munte e cea mai īnalta credinta.
Privindu-l te vindeca de suferinta.
E cea mai crunta obsesie.
Tu crezi ca esti menit sa-l sui,
sa īmbraci o toga de gresie,
īnfiat de īnaltimile lui?
Senectute
-
Batrāne sunt cuvintele noastre, batrāne,
cu greu īsi macina dumicatul de pāne.
Neavānd dinti incisivi, nu mai rup
flacara vocii, cānd iese din trup.
Lasati sa se-ntoarca epóca de lemn,
cānd cuvāntul era mimica, semn.
Lasati sa se-ntoarca epóca de lut,
Cānd nu platea vama, tribut
metaforei si sinecdocii.
I-ar īntineri iuresul vocii.
Oricāt de-obosit,
cuvāntul īsi cere un infinit.
Va spun:
Luati din toate erele ce-a fost mai bun, la un loc,
si veti crea pentru el o epóca de foc.
Frumosul
-
Nu-i bine sa stii
nici īncotro mergi, nici de unde vii.
Doar atāt:
Sa intr-in viata pāna la gāt
si s-o iei cu asaltul
cānd cu un sentiment, cānd cu altul.
Viata e un tigru cumplit?
O groapa cu lei?
E un frumos chiar si-atunci cānd mori ne-mplinit
fiindca ai trait-o funie-mpletita īn trei.
Frumosul fiind totdeauna frumos,
fie ca vine pe jos,
fie chiar de-a tārātul,
el tot risipi-va urātul.
N-avem nevoie de corp
-
Arunca-ti trupul cāt mai departe,
departe de tine, cu totul pierdut!
Numai vocea s-o aperi de moarte
din trupul ce l-ai avut.
Vocea n-are nevoie de corp,
doar de ecouri de stānca.
Homer a gāndit printr-un ochi orb,
a gāndit printr-o noapte adānca.
Cānd s-a pus sa scrie tablele legii
trupul lui Moise fugise, fugise.
Nu suporta tunetul atātor arpegii
si ciocnirile atātor vise.
Deci, n-avem nevoie de corp!
Dar, lepadāndu-l, opreste-i cuvintele:
pe cele ce nu se resorb,
pe cele ce-au reazim mormintele!
Si īnfrāngerile sunt victorii
-
Am o-ntālnire cu un plop;
vreau sa-l īntreb
unde sa-ngrop
apusul meu veac de efeb?
Am obosit de cāt īl tot port
īntr-o cuta de suflet sihastru:
ciolane de mort,
cenusa de astru.
Vreau sa-l īntreb ghicindu-i īn palme
de frunze cānd freamata īntrebari,
daca-a trecut si el prin sudalme,
prin umilinte si vatamari.
Sa-i spun, cānd īl bāntuie norii
iar traznetele īi musca din fata,
ca si-nfrāngerile sunt victorii:
Prin ele traiest cea mai bogata viata.
Sa te silim sa existi
-
Cu vocile, grele chintale si pfunzi,
te strigam Dumnezeule si nu ne raspunzi.
Nici māna ti-arati sa vedem cāt de darnica este
si cāt de departe si fara ogoi
a lucrat īntre tine si noi
neant si poveste.
Asa cum esti crāncen cu noi,
ti-am scrie o jalba batuta-n noroi,
si-am sapa-o-n nisip
sa ni te-arati odata la chip.
Cum setea si foamea ne bate,
am scris-o cu vorbe turbate
si buchii sfrintite,
parca-ndreptatele contra-ti topoare, cutite,
pornind īn dezmat
bezmetici si tristi
sa te silim sa te-arati,
sa te silim sa existi!
Sa credem īn ceva ce nu ni s-a spus
-
Nu mai avem cum spune predici de pe munte!
Orice predica a murit
din lipsa de cuvinte cu punte,
de cuvinte cu pod,
de cuvinte ce mor sa-nvieze cāndva dupa-o vreme
īn chip de viteaz voievod
īn zale si īmpodobit cu steme.
Predicile au devenit desuete.
Este nevoie de-o altfel de sete,
de-o altfel de foame
vestite prin caligrame!
Tot ce ne-au spus este fad!
Nu ne-au aratat nici un vad,
nici macar o potica
sa urcam Muntele de frica!
Dar īn ce sa mai credem, tata?
Ce nu seduce si nu a sedus?
Sa credem īn ceva ce nu ni s-a spus
si nici se va spune vreodata!
Sisif
-
N-am fost un osāndit īn van
sa urc un singur bolovan,
ci pedepsit la ne-nteles
urc boovanii celui ce-s.
Ajuns pe pisc m-asvārle-naltul
silindu-ma sa urc un altul.
Asa de secoli, pas cu pas,
pe muntele cu cerul vested
durai din bolovani un glas:
Crestetul meu pe vechiul crestet,
si-l tot īnalt prin somn si-albastru.
Pāna la care slavi si astru?
Īmping si sunt īmpins. Pe panta
plantele ma cred o planta,
piatra, piatra cu rasuflet
cānd īn bolovan, din mine
se face un transport de suflet,
se fac mutatii de destine.
Īmpins mereu, īmpins mereu,
din bolovan devine ou.
Din el cānd nu se naste-un zeu,
se naste cāntec si ecou.
O, bolovanul meu ocult!
Dāndu-ti un eu si un tumult,
desi menit sa-mi fii osānda,
te-am convertit: Īmi esti izbānda.
Tablouri īn balta
-
Fluviul bun se trimite
biruind ursite
si māneca plavii,
drept calatoare evlavii.
Aici unde apele trec īn īmbat,
sufletul meu, undeva īndarat
prin ostroavele, salturi pe cerul de-acum, ageamiul,
īmi pare ca-ar fi barcagiul
ce scapata-ncet dupa pintenul cracului,
parca de-a dreptul īn Zodia racului.
Satul pe mal cu gradinile-n spasme,
parca s-a-ntors din adāncuri de basme.
Noaptea, parānd ca-l ataca piratii,
lampase pe uliti dau buzna spre cāni
ca pasari de aur cazute din spatii
si pasari de-argint care scapa din māni.
Spre ziua, sub zorii, incendiu-diluviu,
mutate pe cer baragane,
credinciosi cu placerile lor riverane
poporenii boteaza īn fluviu
o ciurda de vaci care trece īn balta.
Geamanduri-animale ce apa le salta.
Plopii, flamānzii de cer
īsi umfla batuca
si mistuie-aci prizonier
dorul de duca.
Pasari cu gātul cucurbata-ntors,
satule de albul lor pururea stors,
cu ghiarele-ntoarse, cārlige de os,
scriu pe nomol ceva din eternul frumos.
si eternul sublim
pentru noi, sa citim.
Tu suflet ce cauti sublimul si neaosul
si cauti deasemeni urcusul,
īmi pare ca azi ai fi ghiaosul,
si-mi pare ca-ai fi pescarusul.