Cuvinte de lut.

Sap în marmura albastra,
dar nu o statuie, numele ei.
Drept unealta, ghiara
de pasare maiastra:
Sper sa cioplesc îndeajuns
nu o forma, ci un raspuns.

Sper sa dau gata, sa expun la soare
nu o statuie, o întrebare.

Cata sa fii bumerang
întors din nou la locul plecarii,
dupa ce ai vânat un triumf sau un rang,
sau ai vânat întrebarea-ntrebarii.

Plecând la drum, întreaba pe primu-ntâlnit
unde pot vâna infinit?
Unde absolut? Unde destine?

De te-mpiedici de-o piatra, cazând - ea îti va spune:
- Numai în tine, numai în tine,
în tine se-ntâmpla marea minune!

Vinovat ca nu m-am nascut o singura data,
ci de mii si mii de ori,
sunt numai eu, tata.
Tot eu, c-am primit sa ma-nsori
cu vijelii si ninsori.

În fiece clipa
ma pomeneam nascut
când de-o absenta aripa,
când de ceva care prea m-a durut.
Adunat, apoi, la un loc,
ma aruncam în foc
cerându-i sa ma nasca din nou
mai tânar cu un ecou,
mai tânar cu o credinta.

Dar mai batrân cu o suferinta.

Caut un idiom
nevorbit înca de nici un om
si de nici o ginta,
oricât am crede-o în stadiu barbar.
Idiom ce-ar mirosi a minta,
a muget de taur si nechez de-armasar.

Ramas în stadiu de tânc,
prin el aa trai mai adânc
si m-as simti mai tandru
când ar atinge vârsta de facaiandru.

Pâna la el e multa distanta?
Traiesti retras si introvertit?
Vreau de la el sa cumpar speranta,
sa cumpar cuvinte ce nu s-au tocit.

Lui i-a placut sa se îmbrace în soapte,
în zboruri de pasari în noapte;
iarba simtindu-i picioarele goale,
i-a cântat osanale
cu vorbele-n somn si vorbele-n fuga.
Lui i-a placut sa fie gândit de-o iruga,
de volburi de vânt si suvoaie de ape.

El este aproapele meu cel mai aproape.

Oriunde si-oricum,
îti va pastra si tie un drum,
îti va pastra o soapta
de durere coapta.
Gustând-o zalud,
socotind-o peisaj de fiord,
logodi-te-va cu punctul cardinal de sud
si punctul cardinal de nord.

De la leul caruia scosu-i-am spinul
de la piciorul stâng,
spin ce-i facea umbletul hâd,
am învtaat sa nu plâng,
am învtaat sa nu râd.

Am învtaat sa-nabus acus
vocea lacrimii chiar în culcus.
Vocea lacrimii cu plaga si tragan
am ucis-o înca din leagan.
Celei cu brânca
nu i-am dat nastere înca.

Si iata-ma sec!
Neavând lacrimi în sânge,
nu stiu a plânge.

O, si cât de crunt ma omoara
durerile ce nu pot sa doara!

Iata o cariatida!
Tot ce am înca în stare de crisalida
mi-o reazim frumos
de privirile ei îndreptate în jos.

As vrea sa patrund
în albul ei de piatra, rotund.
Oracole am de dat catre semenii mei!
Vreau sa le dau prin tacerile ei!

Vreau prin gura-i închisa sa chem
o stânca, cioplind la ciocan
ruperea în tandari a unui blestem.
sau spargerea unui uragan.

Oricine poate isca un izvor,
dar nu izbind într-o stânca, -
izbind într-un dor!

Ti-e frica a face izvoare?
Cu cât e mai frumos, cu-atât mai mult doare.
Eu totusi îti zic:
tu, care esti un om sterp,
isca ceva din nimic,
isca ceva euterp.

Nascoceste-ti un chip
lucrat din vifornita de nisip.

Ploaia e târnacopul apei,
musca din munte, musca din deal.
Sa gândim dupa chipul si asemanarea apei,
intrând în cuvinte - sa le roadem din mal,
sa le facem mai ses,
sa le facem mai scunde.
Prea sunt înalte si se-ntretes,
geografia lor ni s-ascunde,
obârsia - cu-atât mai mult
are un trecut ocult.

Apa, când îi place sa zaca,
se face ploaie si promoroaca,
zapada, polei.

Sa gândim dupa chipul si asemanarea ei!

Atâtea fete îmbraca, atâtea fete,
dar eu v-am mai spus voua:
Când vreti sa va dati binete,
închipuiti-va ca vorbiti roua.

E limba cea mai de pret
si fara judet, fara judet.

Am nevoie de un ochi imens!
Rogu-ma, Dumnezeule munte,
cauta prin toate stâncile,
poate vreuna îi creste sângele,
alta irisul, pleoapele.

Numai c-un astfel de ochi as putea citi apele.

Un astfel de ochi mi-ar talmaci pe-ndelete
ca-i curcubeul o apa
de ape suferinde de sete.

Ar fi avut un sens
trupul acesta ce-ntruna se darma,
sa fi fost numai ochi -
un ochi imens,
un ochi ce refuza sa doarma.

Un ochi, sa vada introvertit -
pâna-n neantul de unde-am venit.

Avem nevoie de mai multe tinuturi,
nevoie de mai multe vetre.
Deci lutul sa mai nasca luturi,
pietrele sa mai nasca pietre,
muntii, prin divorturi si nunti
sa mai nasca munti.

Doar stii ca totul se schimba.
Oricarui vis îi datoram haraci.
Sa nascocim o limba
din ape, din ierburi si din copaci,
limba în care oricine din noi
sa-si traiasca un fel de viata de-apoi.

Nu am decât un singur ochi,
un ochi diafan.
Tot ce vede preface în lan,
în padure sau munte.
Ochiul acesta nu e în frunte.

Cules din lumina,
întuneric si vânt,
e pus în vârful fiecarui cuvânt.

Cînd se dezgroapa sau se descurma,
mi-arata în fata o turma
sau un plug la arat.

Ce ochi ciudat!

Ce ochi ciudat! ...