"Numai durerea m-a determinat sa descopar poezia. Dupa atâtea esecuri, simteam nevoia sa plâng, ori nu poti plânge mai bine decât numai prin poezie. Prin poezie plânsul se transforma în cântec..."
Poetul Nicolae Caratana

Nicolae Caratană

Nistor Bardu - Tomis nr. XII, 1985:


  • Nistor Bardu - Tomis nr. XII, 1985, Virtuti poetice ale limbajului dialectal.
    Dupa Lampadoforie (1972), Lâna de aur (1975) si Inscriptii rupestre (1981), volume aparute la Editura Cartea româneasca, poetul Nicolae Caratana este, din nou, prezent în librarii cu un volm de versuri, de data aceasta în aromâna: Asteptu soarile (Editura Litera, 1985). "Gestul" editorial de acum îl integreaza pe autor unei întregi pleiade de poeti, cum sunt Constantin Belimace, George Murnu, Nusi Tulliu, Nicolae Batzaria, Marcu Beza, Nida Boga, George Perdichi, Teodor Mihadas, Ioan Cutova, Hristu Cândroveanu, Kira Iorgoveanu si altii, care au demonstrat, de un secol încoace, vivacitatea, prospetimea si virtutile poetice ale dialectului cu cel mai mare numar de vorbitori dupa dacoromâna: dialectul aromân.

    Înlaturând, cu un minim efort, dificultatile (mai mult aparente) ale limbajului dialectal, cititorul poeziei lui Nicolae Caratana are placuta surpriza sa constate aceleasi coordonate lirice cu care poetul îl familiarizase în volumele anterioare: întoarcerea la origini (aici spatiul mitic originar este cel al Macedoniei, patrie de eroi legendari, salas al unui neam românesc stravechi, organizat în Vlahii puternice si înfruntând cu barbatie furtunile istoriei), fiorul existential de filiatie argheziana, emotia încifrata în mister, amintind de Blaga, dar purtând amprenta unei incontestabile originalitati, conditia dramatica a Poetului si Poesiei, în lupta cu materia cuvântului.

    Autorul se dovedeste o personalitate puternica, apta sa struneasca corzile limbii materne pentru vibratia pura a poeziei. În acest sens, poemul Nu ai lipsa ti trup, o pledoarie pentru nemurirea omului prin arta, ni se pare de-a dreptul antologic: "Veagl'ie-t boaçea, veagl'ie-u di corghi, / di trup nu ai lipsa ,ti-alasa. / Homer minduia prin ocl'l'i orghi, / minduia prin noaptea-ahîndoasa. // Cându scria acea ce-are scrisa, / trupu-al Moise fudzi asparat, / prea multu foc lu-angrica, prea multa chisa, trupul di-amu, l'i-era zborlu scriat". În transpunere dacoromâneasca, mot-ŕ-mot: "Pazeste-ti glasul, pazeste-l de corbi, / de trup nu duci lipsa, te lasa. / Homer gândea prin ochi orbi, / se gândea prin noaptea adânca. // Când scria ceea ce a scris, / trupul lui Moise a plecat speriat, / prea mult foc îl îngreuna, prea mult intuneric / trupul de-acum îi era cuvântul scris."

    Pentru cititorul mai putin avizat, termeni ca amu, boatit (bocet), bucurie, a crede etc. pot parea pure daco românisme. Asemenea identitatii fonetice sunt însa numeroase în multele graiuri aromânesti (moscopolean, farserot etc.) si au fost înregistrate anterior, în scris, de diversi autori. Limba poetica a lui Nicolae Caratana este o limba compozita, cladita de autor pe toate graiurile aromânesti si a fost marcata grafic de autor într-un mod personal, explicat, de altfel, în finalul volumului, pentru a evidentia înca o data originea din acelasi trunchi a celor doua dialecte.

    Inapoi: Referinte Critice