Nicolae Caratanã

Al. Piru - Cronica nr.47/19.11.1976, Pofil: Nicolae Caratana.

O mentiune merita fara doar si poate poetul revelat foarte târziu Nicolae Caratana (n. 25 ianuarie 1915), autor pâna astazi a doua volume de versuri, Lampadoforie (C. R., 1972) si Lâna de aur (C. R., 1975).Constantean, autorul nu uita locurile sale de bastina, muntii Pindului, unde s-ar afla un stejar de aceeasi vârsta, lasat martor la plecare, si unde umbla calare "la pas cu zarea", crezându-se centaur, esuat într-un tumul. Închis în acest spatiu, el recheama în minte veacurile apuse: "Padurile ma prefac încopac si-mi spun: / Tu esti radacina din cântecul trac, / îngropatul cândva în pamântul strabun".

Din mormântul ultimului trac, un arbore cu ramuri altoite cu glas de animale (tap, lup, urs, zimbru, armasar, privighetoare), s-a nascut stihia cântecului, spontan: "Eu n-am nici o vina / v-o spun cu temei / fiece limba jivina / Îmi creste cântecul din cântecul ei". Cântecul vine din adâncurile Scitiei sau Traciei, e al unui "scit care-a uitat sa moara", a lui Atanasie. Nu-i de mirare ca N. Caratana dedica un poem Cavalerului Trac, un centaur cu chip de voievod: "El parea la pas / glasul unui glas / si parea sezând / gândul unui gând. // El vorbea prin gene / vorbe cosânzene, / vorbele ursite / spre a fi nuntite, / si-avea-ntelepciune / tainuite rune ...". Alte motive lirice sunt de sursa mitologica si se refera la mitul lânei de aur cautata de argonauti, la mitul lui Narcis cel disparut prin consumptie în propria-i imagine, mitul lui Endymion, etern adormitul spre a ramâne tânar si al filozofului Epimenide trezit dupa un somn de 57 de ani. Desigur, N. Caratana se rezuma la sensul simbolic al miturilor, evocate ca simple metafore: "Caut si chem / Cuvântul orbit Polifem? Cuvântul înlantuit Prometeu? / Cuvântul Androcle recunoscut de leu ..." Mai intersant este ca poetul încearca sa-si creeze un mit propriu, mitul cântaretului absorbit în propria-i himera: "Merg alaturea de-un vânt, / de prin pietre, de prin plante / Zboara glasuri coribante, / si m-ascund de cel ce sunt. // Vocile, miraj inform, / salturi de bursuc si lup, / ma ascund, si cei ce dorm / se-ngrijesc sa-mi creasca trup. // Tipete de vindireu-s. / M-ascund de mine când sunt pruncul Zeus, / Caci o foame, lup zarghit, / Vultur care ma suspenda, / Ma tot mâna sa ma-nghit / si ca vis si ca legenda."

Într-o alta legenda se închipuie urs nascut dintr-un plai si-o pestera cu puterea de a vindeca prin calcare sau hibernare: "Faceti-mi cale, / sunt o descalicare a vremii primare. / Daca gândul vi-i bolnav de umeri, de sale, / lasati-ma sa vi-l calc, si-i sorb bolile prin picioare. / Cei obositi, val dupa val, / refaceti-va în somnul meu hibernal". Un poem este o scurta arta poetica. Modelul poetului a fost propriu-i arhetip. Voind sa-l întruchipeze, sa-i dea o semnificatie, l-a urmarit necontenit ("nu stiu ce fuga-a mea dupa mine / nu stiu ce-ntoarcere înapoi"). Dupa ani si ani de efort, statuia arhetipului înfaptuita, nu e decât "un chip din închipuirile ei".

Ideea de creatie neîmplinita, scufundata în pustiu, ca un mormânt a carui singura atestare e cuvântul, obsedeaza pe N. Caratana în versurile lui: "Cât de mult as fi vrut / sa nu se fi-ntâmplat marea greseala / de-a ma naste o catedrala / sapata undeva în desert! / Dunele de nisip ma-ngroapa, / eu totusi te iert / Sahara, Sahara! / Tu un mormânt al mormintelor, / m-ai supt pâna la sfânda sfintelor / si pâna la pantocrator. / Dar cuvântul mi-a ramas martor. / Din când în când, / din dar în dar / m-arata a templu dintr-un gand / sau a templu dintr-un fior." Indiferent de ce crede poetul, poezia e remarcabila si originala. Nu acelasi lucru se poate spune despre alta piesa, vizibil înrâurita de "In memoriam" a lui Ion Barbu: "Alagea,tu câine-adus, / delighiozule, mai stii? / Parca-n tine am depus / nevrozatele câmpii, / când se-ncuscra-un soare blând / cu albastrul orizont / si le talmaceste-un vânt / Nunta primului cuvânt ... // Mostenit de la un turc, / din Coranul lui sublim / eu am izbutit sa-ti urc / o-ndrazneala ildirim. / Fara temeri de judet, / când pândeai culcat pe pântec , / parca tot vânai frumuseti / pentru viitoru-mi cântec."

Inapoi: Referinte Critice